cum

Lacrimi de sânge îţi acoperă chipul atunci când mă priveşti. Aceaşi ochi cu sclipiri de smarald se uită temători. Nu ştiu cu ce ţi-am greşit, dar durerea pe care o citesc în străfundul lor îmi sfâşie inima. Cum aş putea să te rog să uiţi de noi, când eu nu pot să fac un pas fără să mă gândesc la tine? Cum aş putea să-ţi cer să mă urăşti, când defapt eşti singurul care-mi aduce zâmbetul pe buze?
Atâtea întrebări fără răspuns mă frământă, iar tu nici nu-ţi poţi da seama. Continui să mă priveşti fără să spui nimic. Ochii tăi sunt goi acum; lipsiţi de orice expresie. Doar durerea se poate oglindi în ei şi totuşi ea nu te-a oprit.Te-ai apropiat de mine şi m-ai întrebat cu glas melancolic : "Cum?"
Numai acea întrebare era în mintea noastră, absorbindu-ne visele şi fericirea, dar sărutul tău a risipit orice urmă de îndoială şi a făcut loc unui seniment mai nobil: dragostea.